Angela Similea & Florin Piersic - Nufărul alb

Mi-aduc aminte că mi-ai dat odată
Un nufăr alb, ca inima de fată
Pe-atunci erai timidă şi sfioasă
Un fluture cu aripi de mătase
E-adevărat ţi-am dăruit odată

Potirul unui nufăr de argint
Să sorbi din el iubirea mea curată
Şi vorbele-mi sfioase de alint

Când mai târziu frumoasă ca o stea
Când mai târziu din nou ne-am întâlnit
Punându-ţi mâna caldă-n mâna mea
Şi mâna-n mâna ta mi-am strecurat

O ramură înflorită mi-ai întins
Privirea parcă ţi s-a-ndepărtat
În vraja ei dulce dragostea m-a prins
Şi te-am simţit uşor înstrăinat

Când am văzut cum te fereşti din cale
Dar în zadar, eu te iubeam fierbinte
Şi cum timid privirea ţi-o cobori
Fiindcă alt chip îţi stăruia în minte

Am bănuit că-n gândurile tale
De câte ori n-am vrut să te opresc?
S-au strecurat, alţi ochi mângâietori
Şi abia şoptit să-ţi spun că te iubesc

De câte ori nu mi-a trecut prin minte
Să te opresc din drum şi să-ţi şoptesc
Că dacă-ţi ies într-una înainte
O fac fiindcă mi-eşti drag şi te iubesc

Ce rost avea să te opresc din drum
Când floarea ce-o purtai în mână acum
O floare înmiresmată, purpurie
Era sortită altuia, nu mie

La fel te văd şi azi în amintire
Ţinând în mâna caldă şi subţire
Potirul unui nufăr larg deschis
A fost aievea sau a fost un vis?

A fost aivea totul...
N-a fost vis...
Te-am îndrăgit de mult, de când te ştiu
Iar nufărul acesta larg deschis
Primeşte-l până nu e prea târziu…

Alte piese cântate de:

Widget by Scrapur